Întârzierea plăţii salariului este o situaţie cu care te poţi confrunta. De aceea este important să ştii care sunt soluţiile legale la îndemână în acest caz. Codul muncii prevede, la articolul 166, că salariul este plătit cel puţin o dată pe lună, dată stabilită în contractul individual de muncă, în contractul colectiv de muncă aplicabil sau în regulamentul intern, după caz.
Exista mai multe conditii ce trebuie indeplinite pentru ca angajatorul sa poata retina din salariul angajatilor sai, acestea fiind prevazute si de Codul Muncii. Astfel, in primul rand, trebuie sa existe o paguba materiala, adica un prejudiciu, o diminuare adusa patrimoniului angajatorului.
(2 1) se aplică şi pentru salariatul plătit cu salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, care are deja încheiat un contract individual de muncă, perioada de maxim 24 de luni fiind calculată începând cu data de 1 ianuarie 2022. (3) Angajatorul este obligat sa garanteze in plata un salariu brut lunar cel putin egal cu salariul de baza minim brut pe tara. Aceste dispozitii se aplica si in cazul in care salariatul este prezent la lucru, in cadrul programului, dar nu
(1) cu mai mult de o lună, de la data de plată a salariului, stabilită în contractul individual de muncă, în contractul colectiv de muncă aplicabil sau în regulamentul intern, după caz, cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 de lei pentru fiecare persoană căreia nu i s-a plătit salariul, cu excepția situației în care angajatorul se află sub incidența Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, cu modificările și completările
Probabil trebuie sa fie cineva tot disponibil 8 ore/zi intr-un loc. Sau are un magazin cu 2 angajate si fura din taxe si impozite cat poate, plateste minim pe economie si se plange de cata munca are de facut pentru ca face aprovizionarea iar apoi se plange ca plateste angajatele prea mult, cum cunosc personal mai multe cazuri.
O1Y39QO.
cat poate intarzia angajatorul cu plata salariului